The Irishman regizat de Martin Scorsese

Epoca filmelor despre lumea interlopă criminală americană arată melancolică înapoi în timp. Pe hârtie, irlandezul este previzibil de liniștitor - o altă călătorie a lui Scorsese în lumea interlopă a gangsterilor, încununată cu o distribuție prestigioasă. Din fericire, veteranul nu s-a mulțumit cu nostalgie ieftină. 

Filmul se bazează pe o propunere din cartea lui Charles Brandt „The Greatest Mafia Murder in History”, uciderea lui Jimmy Hoffe - I Heard You Paint Houses. Titlul este de fapt o metaforă și este foarte clar: a picta o casă înseamnă a ucide un om; „vopsea” este sângele care stropește pe podea și pe pereți.

După ani de certuri de pre-producție - știți, Academia adoră o poveste bună de sacrificiu și suferință pentru artă, iar Geneza irlandeză este cea mai recentă versiune a acesteia - Martin Scorsese și-a realizat, sub auspiciile Netflix, viziunea pentru cea mai recentă mafie. epic. 

The Irishman este o adaptare cinematografică a biografiei I Heard You Paint Houses, în care mercenarul mafiot Frank Sheeran susține pe patul de moarte că el a fost cel care l-a luat pe infamul Jimmy Hoffa, un unionist legat de mafie, care s-a prăbușit în pământ în 1975. Rolul principal i-a fost acordat lui Robert De Niro de către regizor, Hoffa a fost interpretat de Al Pacino, iar Joe Pesci și Harvey Keitel joacă în rolurile secundare - doar Leonardo DiCaprio poate lipsi din acest meci Scorsese All Stars. Ce este asta în afară de o grămadă de „supereroi” ai lui Scorsese? În mod ironic, dacă ne gândim la entuziasmul cu care veteranul a lovit recent astfel de „parcuri de distracție”... 

Comparația de mai sus nu este extrem de serioasă, dar s-ar putea găsi și alte asemănări: Netflix nu își dezvăluie oficial bugetele, dar conform celor mai înalte estimări, irlandezul s-a apropiat de 300 de milioane de dolari, comparabil cu cele mai mari spectacole. Există într-adevăr o asemenea diferență între a investi în explozii și a investi în tehnologie care poate netezi și întineri digital fețele bătrânilor de 75 de ani? 

Robert De Niro nu a mai lucrat cu Martin Scorsese de la Casino (1995), iar Al Pacino nu a lucrat. Foto: IMDb 

O altă paralelă: la fel ca în cazul blockbuster-ului Marvel, deci cu filmul mafiot al lui Scorsese, știi mai mult sau mai puțin dinainte ce vei obține. Consecvență și fiabilitate sau repetitivitate și lipsă de idei proaspete? Cunoașteți toate elementele cheie de mai înainte: saga gangsterilor plasată în New York, un cocktail de violență explicită și motive catolice, teme ale păcatului, vinovăției și iertării. Mulți oameni se plâng de minutele, care sunt mai potrivite pentru o miniserie în zilele noastre (filmul are 209 de minute) - dar lungimea este cea care îi permite lui Scorsese să-i dea irlandezului o notă introspectivă pe lângă testosteron. El a indicat o dispoziție similară în lungmetrajul său anterior, Silence (2016). 

Povestea vieții lui Frank Sheeran (Robert De Niro) este lungă și plină de întorsături imprevizibile; scenaristul Steven Zaillian o transmite prin salturi, probabil într-un mod similar cu ceea ce Frank însuși ar fi povestit (deci este, de asemenea, clar că avem de-a face cu un narator nesigur). În calitate de tânăr camioner cu o etică îndoielnică a muncii, se trezește în biroul unui avocat al sindicatului (Ray Romano), care este și vărul șefului mafiot junior Russell Bufalin (Joe Pesci). 

Serviciile ocazionale pentru dinastia Bufalino Frank duc în curând la o poziție permanentă de mercenar mafiot sau. t. i. un reparator, de unde progresează printre susținătorii lui Jimmy Hoffe, liderul celui mai mare sindicat din America, care își umple cu sârguință propriile buzunare în numele „drepturilor muncitorilor”. Frank, a cărui soartă este complet împletită cu cea a celor doi mentori ai săi, Russell și Jimmy, este de neoprit ca mâna dreaptă a lui Hoff timp de mulți ani - până când roțile istoriei (cu puțin ajutor din partea clanului Kennedy) încep să se destrame.

De altfel, irlandezul nu are un rol feminin solid. Kathrine Narducci și Aleksa Palladino se potrivesc cu tipul „soției credincioase”, iar Anna Paquin, care joacă rolul uneia dintre fiicele lui Sheeran, nu primește adevărata lucrare (sau dialoguri). Personajul ei este destul de interesant încât scenariul l-ar putea explora mai îndeaproape, dar Scorsese pur și simplu nu o face. Foto: IMDb

Legenda spune că Joe Pesci l-a respins pe Scorsese de până la cincizeci de ori înainte de a accepta să se întoarcă de la pensie pentru irlandez. Foto: IMDb 

Întinerirea digitală trebuie luată în considerare pentru un moment. Aspectul final al filmului este mai bun decât a promis de primele trailere, dar nimeni nu va pretinde că nu există nimic cauciucat, lipsit de viață, nefiresc în primul plan din „Young De Niro” (și prim-planurile sunt cele în care facial expresiile ar trebui să fie cele mai convingătoare). O problemă similară cu imitarea realității, care nu poate fi niciodată suficient de bună, a fost întâlnită de Disney cu Regele Leu în această vară: leii erau prea naturaliști pentru animația cu care suntem obișnuiți și prea puțin „real” pentru a fi văzuți. ca drept la stânga. Scopul artei cinematografice, la urma urmei, nu este probabil să surprindă realitatea cât mai exact posibil, ci să creeze lumi fictive care sunt o reflectare a noastră. 

Ar fi chiar atât de greșit să angajezi alți actori pentru rolul mai tinerilor Hoffe, Sheeran, Bufalin? Pentru așa ceva, ar fi nevoie de o credință idealistă pentru ca irlandezul să fie la fel de bine primit (și așteptat cu același zel) dacă toți veteranii enumerați ar apărea doar în roluri episodice ca versiuni învechite ale personajelor lor. 

Dar există și un contraargument: The Irishman este, așa cum s-a spus deja, un film profund introspectiv, uneori chiar melancolic. Starea de spirit este stabilită de povestea însăși: o scenă a unui Frank Sheeran tulburat într-un scaun cu rotile, care amintește de trecut. Poate că nu este încă la ultimele respirații, dar este clar că se apropie de o întâlnire cu Creatorul. Un film realizat de un grup de bătrâni de patruzeci de ani nu putea fi impregnat cu conștientizarea propriei lor efemerări într-un mod la fel de onest. Acesta nu este Scorsese of the Goodfellas (1990), care pune greutatea pe fraternitatea și aroganța mafiei - acesta este Scorsese mai sobru, care pare să oftă trist: Sic transit gloria mundi. De asemenea, nu vă așteptați la schimbările agile și energice ale camerei lupului de pe Wall Street - de data aceasta, prudența și statornicia legitimității lumii căreia îi aparține Sheeran se ramifică din fiecare fotografie. 

Harvey Keitel este aproape criminal Untapped în rolul episodic al lui Angel Bruno. Foto: IMDb 

Trio-ul din rolurile principale își justifică cu ușurință statutul. Joe Pesci, cunoscut pentru rolurile sale de coleric exploziv, deleagă de data aceasta afaceri criminale cu un calm ciudat. Pacino, care intră în poveste doar undeva în a doua treime, este un interpret melodramatic despre care este foarte ușor de crezut că nu va renunța niciodată voluntar de la putere. De Niro se află undeva la jumătatea distanței dintre ei: un câine stoic capabil de cele mai brutale acte de violență. (Rolul său este afectat și mai mult de intervenția noilor tehnologii.) Conștiința (pretins) proastă a protagonistului este simbolizată de fiica sa Peggy (Anna Paquin), care înțelege intuitiv adevărata natură a tatălui ei și întrerupe orice contact cu el. Rolul ei este clar, dar încă funcționează aproape jignitor că actrița nu primește altă treabă decât să acuze acuzatorul dintr-un colț (ea rostește doar vreo zece cuvinte pe tot parcursul filmului). 

Este posibil ca irlandezul să nu fie un reprezentant revoluționar sau de pionier al genului său, dar este un proiect ambițios care trasează o linie decentă sub coborârile lui Scorsese în lumea interlopă - intrând în dialog în diferite moduri cu Both Streets of Evil (1973) și Gangs of New York (2002). Și de data aceasta, va fi dificil pentru oricine să-l acuze pe maestru că a glorificat industria criminală - cel mai sângeros judecător din Irlanda este oricum vârsta și neputința, ceea ce este o perspectivă surprinzător de subtilă a acestui gen.